Ce este managementul stocurilor și de ce este important să aveți un control al stocurilor?

Home / WMS / Ce este managementul stocurilor și de ce este important să aveți un control al stocurilor?

Dacă comandați cantități prea mari de stocuri, veți cheltui mai mulți bani decât este necesar și veți ajunge în pană de lichidități, care fac ca afacerea să ruleze în parametri optimi. Tocmai de aceea, este important să nu investiți mai mulți bani decât este cazul în stocuri. Un alt dezavantaj poate fi faptul că este posibil ca excesul de stocuri să nu fie vândut înainte de expirarea duratei de valabilitate, ceea ce ar însemna o pierdere importantă.

Pe de altă parte, dacă achizițiile nu respectă necesarul de stocuri pentru a acoperi comenzi clienților, atunci veți rata o creștere a vânzărilor și, implicit, a veniturilor. Există, de asemenea, riscul de a dezamăgi clienții care așteaptă un flux consistent și constant de produse sau servicii.

SocrateCloud permite planificarea optimă a achizițiilor, prin implementarea unor mecanisme care generează necesarul de aprovizionare în funcție de cerere, necesarul de aprovizionare pentru perioada de gestiune, loturile de livrare convenite cu furnizorul, stocul minim, stocul disponibil, media de vânzări pe o anumită perioadă, stocul de siguranță, stocul strategic și alti parametri de timp, cum ar fi perioada de timp până la reaprovizionare.

Situațiile de deficit sau surplus de stocuri sunt aproape inevitabile pentru orice afacere, însă într-o piață atât de competitivă doar companiile care pot echilibra cel mai bine ecuația ofertei și a cererii vor reuși să se mențină. Vestea bună este că există suficiente soluții software pe piață, care fac din managementul stocurilor o activitate mult mai ușoară și mai plăcută.

Sfaturile unui consultant, un soft de gestiune a stocurilor și un pic de practică, vă vor învăța să echilibrați stocurile și comenzile, astfel încât să obțineți rezultatul pe care oricine și-l dorește – să aveți clienți mulțumiți.

Cum obțineți un control al stocurilor?

Primul pas în obținerea controlului stocurilor este informația. Practic, aveți nevoie de un soft care să țină o evidență clară a tuturor comenzilor furnizor (stocurile care intră) și a comenzilor client (stocurile care pleacă).

Deși ați fi tentați să credeți că această evidență se poate ține ușor și doar cu pixul și hârtia, practica s-ar putea dovedi mult mai complicată, plus că metoda nu este suficient de sigură: pot interveni erori de calcul, de numărare, informațiile se pot pierde și nu există o copie de rezervă, informația nu este disponibilă în timp real în mai multe locații.

În afară de clasica metodă a pixului și a hârtiei, o altă soluție este utilizarea fișierelor Excel. Acesta ar fi un prim pas spre digitalizarea managementului stocurilor, însă și această metodă are limitările ei. Cel mai mare dezavantaj ar fi faptul că fișierul nu va fi legat de celelalte componente operaționale ale afacerii. Atunci când primiți comenzile de aprovizionare, datele nu se vor actualiza automat, ci vor trebui încărcate manual și actualizat stocul. Deși este un început, șansa de a se produce erori din cauza actualizărilor manuale este destul de mare, lipsa unei soluții integrate făcându-și lesne simțită prezența.

Care este alternativa metodelor manuale de control al stocurilor?

În cazul în care nu ați ghicit, soluția pe care o propunem este un sistem integrat de gestiune. SocrateCloud vă permite să gestionați intrările și ieșirile mărfurilor din depozit și să automatizați inventarul, în timp ce FluxVision WMS, soluția de management a depozitelor dezvoltată pe platforma Socrate, asigură managementul complet și automat al operațiunilor de depozitare, trasabilitate completă de la nivel de lot și până la codurile de bare individuale, reguli personalizate de picking, optimizarea spațiului de stocare și vizualizarea în 3D a locațiilor din depozit, precum și ghidarea în timp real a operatorilor în depozit.

O astfel de soluție integrată vă ajută și să scădeți costurile prin automatizarea procesului de numărare. Pentru colectarea datelor puteți folosi WiData, aplicație dezvoltată pe platforma Socrate și care permite automatizarea colectării datelor provenind din diverse surse. Serviciul pune la dispoziție un set predefinit de fluxuri pentru colectarea datelor pentru operațiunile cele mai comune. Prin scanarea codurilor de bare, se pot monitoriza prețurile produselor din magazin, activitatea agenților pe anumite rute, mișcările de materiale sau mașinile din producție. Pe lângă aceste fluxuri, fiecare client poate defini propriul flux sau propria structură de colectare de date, pe  care mai apoi să le folosească după bunul plac. Cu Widata scădeți costurile cu inventarierea prin automatizarea procesului de numărare și diminuați incidentele din depozit, folosiți cu eficiență maximă spațiul disponibil, utilizați ruta optimă pentru deplasarea în depozit, reduceți costurile de transport și uzura utilajelor și monitorizați întreaga activitate din depozit în timp real.

Posibilitatea de a adăuga alerte în momentul în care stocurile trebuie realimentate, precum și analizele și raportările specifice sunt alte avantaje de care nu puteți beneficia utilizând vechile metode manuale de control al stocurilor.

Citiți mai multe informații despre soluțiile noastre

Leave a Comment